Categories: Noutati

Adrian Dupu: 100 de mii de basarabeni sunt în așteptarea cetățeniei române

Un milion de cetățeni ai Republicii Moldova au obținut cetățenia României, iar alte 100 de mii de oameni sunt în proces de așteptare. Numărul basarabenilor dornici de a obține cetățenia română a fost făcut public de secretarul de stat al Departamentului pentru relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, Adrian Dupu. Oficialul român spune că și în acest an Executivul de la București are proiecte importante destinate Republicii Moldova. Este vorba, în special, de proiecte destinate elevilor și studenților basarabeni, notează IPN.

Secretarul de stat al Departamentului pentru relația cu Republica Moldova spune că Autoritatea Națională pentru Cetățenie de la București procesează mii de dosare venite din partea basarabenilor dornici de a-și redobândi cetățenia română. Oficialul spune că basarabenii sunt nevoiți să aștepte luni bune pentru a obține avantajele cetățeniei române, întrucât numărul solicitărilor este extrem de mare.

„În jur de un milion de români din stânga Prutului și-au redobândit cetățenia. Ei sunt români, și în baza actelor demonstrează acest lucru. Mai sunt în lucru 100 de mii de dosare la Autoritatea Națională pentru Cetățenie. Ritmul s-a accelerat în ultima perioadă. Timpul de așteptare este, în continuare, foarte mare și asta din cauza numărului foarte mare de cereri. Mă bucură că tot mai mulți români din stânga Prutului își doresc să-și redobândească cetățenia română”, a spus Adrian Dupu în cadrul unei ediții speciale de la postul public de televiziune.

Adrian Dupu spune că și în acest an entitatea pe care o conduce pregătește proiecte importante destinate basarabenilor. Cele mai multe vizează domeniul culturii, educației, libertății mass-media.

„Recent am semnat 36 de proiecte destinate Republicii Moldova care vor fi direct finanțate în acest an. Unul dintre proiecte este Bookfest-ul, care se întoarce la Chișinău după 3 ani și care va avea loc în perioada 31 august – 4 septembrie, sub înaltul patronaj al președinților Maia Sandu și Klaus Iohannis. De asemenea, la începutul anului școlar vom oferi rechizite elevilor din școlile rurale și elevilor din familii defavorizate, pentru a descuraja abandonul școlar și pentru a le oferi și celor mai puțin norocoși șansa să învețe. Avem proiecte importante destinate studenților Universității de Stat”, a mai spus Adrian Dupu.

Ieri, 78 de elevi din Republica Moldova care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele de limba și literatura română și istoria românilor au fost premiați de Departamentul pentru relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului de la București.

Sursă: https://www.ipn.md/ro/adrian-dupu-100-de-mii-de-basarabeni-sunt-in-7965_1090276.html#ixzz7VcrbzcNZ

admin

Recent Posts

Alocație Copii România prin Procură

Alocația pentru copii este suma alocată de către statul român tuturor copiilor ai căror părinți…

o săptămână ago

Limba română obligatorie pentru cetățenie română?

Ministerul Justiției al României a inițiat în februarie 2024 un proiect de modificare a Legii cetățeniei…

2 săptămâni ago

ChatBot DocumentExpert – instrument gratuit de urmărire a stării dosarelor de Cetățenie Română

Compania DocumentExpert vine cu un instrument inovator care permite urmărirea în timp real a dosarelor…

2 săptămâni ago

Certificatul de naștere pe suport hârtie înlocuit cu unul electronic

Republica Moldova continuă procesul de digitalizare, debirocratizare și îmbunătățire a eficienței administrative. O nouă măsură…

2 săptămâni ago

Buletinele de identitate înlocuite de cărțile de identitate. Proiect votat în Parlament

Republica Moldova a anunțat recent o serie de modificări semnificative în ceea ce privește sistemul…

3 săptămâni ago

Anularea Buletinelor Românești, încălcare a drepturilor moldovenilor cu dublă cetățenie?

Care buletine se anulează? De aproximativ 2 ani, moldovenii care au dublă cetățenie și dețin…

o lună ago