Jurământul de credință ar putea fi depus și la Biroul Consular al României din Ungheni

„La ora actuală, jurământul de credință poate fi depus doar la Bălți, Chișinău și Cahul, ceea ce provoacă mari incomodități și cozi interminabile. Biroul consular de la Ungheni a fost creat în scopul de a servi cât mai bine locuitorii din regiune, însă, pentru a-și atinge obiectivul stabilit, este necesară extinderea ariei serviciilor consulare pentru a putea răspunde cererilor din zona Ungheni. Mă bucură receptivitatea cu care reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe al României au răspuns solicitărilor adresate în cadrul întrevederii de astăzi și sper să existe aceeași deschidere și din partea autoritarilor de la Chișinău. Din păcate, miniștrii precedenți nu au dat curs acestei solicitări. Sper ca noul ministru să aibă înțelepciunea necesară pentru a o face”, a fost mesajul transmis de către deputatul Constantin Codreanu.

Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, i-a solicitat public, printr-o intervenție live pe facebook, noului Ministru al Afacerilor Externe și al Integrării Europene de la Chișinău, Nicu Popescu, să răspundă pozitiv dorinței României de a extinde gama de servicii oferite de Biroul Consular al României de la Ungheni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *