Despre cetațenie si dubla cetățenie

DUBLA CETĂȚENIE
    Instituția dublei cetățenii ne demonstrează că nu există în Europa și în lume o abordare unică în această chestiune, după cum nu există astăzi la nivel european și internațional o definiție unanim acceptată a noțiunii de națiune. Există state care admit dubla cetățenie și state care o admit cu anumite rezerve, dar și state care nu o admit deloc, precum și state care o acceptă tacit (Italia, Olanda), chiar dacă legislația lor o interzice expres. Spania și India, bunăoară, admit dubla cetățenie doar în cazul unor state anume, cu care se consideră înrudite etnic sau legate istoric și cu care dezvoltă relații privilegiate sau speciale. De regulă, statele care se definesc ca naționale și au minorități etnice înrudite peste hotare admit și încurajează dubla cetățenie, ca avantaj (și nicidecum ca pe un privilegiu) oferit, în baza legii, membrilor comunităților etnice înrudite de peste hotare. Abordarea foarte diferită a chestiunii dublei cetățenii, precum și a relației minorităților etnice extrafrontaliere cu statele lor înrudite, a condus la apariția, în 1997, a Convenției europene cu privire la cetățenie, document regional care nu exclude posibilitatea acordării cetățeniei lor de către statele înrudite coetnicilor, consângenilor sau conaționalilor de peste hotare.

    În continuare vom aduce în atenție mai multe cazuri în care statele naționale înrudite prevăd posibilitatea acordării cetățeniei lor coetnicilor lor de peste hotare.

ISRAEL
    Legea reîntoarcerii (repatrierii) din 1950, în articolul 4B Cine este evreu, se referă expres și univoc la originea etnică și etno-religioasă evreiască și prevede: ”Potrivit prezentei Legi, ”Evreu” este cel care s-a născut din mamă evreică, sau a trecut la evreitate, și nu aparține altei religii”. Totodată, Legea Israelului despre cetățenie din 1 aprilie 1952, stabilește că ”orice imigrant, în termenii Legii reîntoarcerii (repatrierii) din 1950, este cetățean al Israelului”. Cazul Israelului este unul demn de analizat, întrucât diaspora acestui stat este una foarte numeroasă. Potrivit enciclopediei electronice evreiești, ”În prezent există în lume aproximativ 13,2 milioane de evrei, dintre acești 5,5 milioane, sau 37%, locuiesc în Israel (date din anul 2002). Cea mai numeroasă comunitate evreiască de peste hotare se află la New York – 1 milion și 970 de mii de persoane. Pe ansamblu, în SUA locuiesc 5,7 milioane de evrei (mai mult decât în Israel). La Paris locuiesc 310 mii de evrei, la Londra – 195 de mii, la Buenos Aires – 175 de mii. Peste 90% dintre toți evreii din lume locuiesc în zece state: Israel, SUA, Franța, Rusia, Canada, Ucraina, Marea Britanie, Argentina, Brazilia și Republica Sud Africană. Comunități ale evreilor sunt organizate în peste 100 de state.”(sursa: www.eleven.co.il)

SPANIA
    Constituția acestei țări prevede, la articolul 11, că ”Statul poate încheia acorduri cu privire la dubla cetățenie cu țările iberoamericane sau cu țările care au avut și au relații speciale cu Spania. Totodată, în țările respective, chiar și în cazul în care acestea nu recunosc pentru propriii lor cetățeni, pe bază de reciprocitate, aceleași drepturi, spaniolii se pot naturaliza fără a-și pierde cetățenia obținută prin naștere”.

    Astfel, dintre statele Europei Occidentale, Spania are în prezent cea mai numeroasă diasporă, aceasta cifrându-se la circa 1,2 milioane. Majoritatea acestor spanioli extrafrontalieri (600 000) locuiesc în America Latină, pe când 550 000 locuiesc în diverse state din Europa, iar 42 000 – în Asia, Africa și Australia.

    Astfel, Constituția Spaniei consfințește dreptul, fie și limitat, la dubla cetățenie pentru coetnicii săi dintr-un șir de state. Vom observa că în actele legislative mai vechi ale Spaniei (1954-1981), dintre care vom aduce în atenție Codul Civil al Spaniei, alături de statele iberoamericane a apărut de fiecare dată și un stat din altă regiune a lumii – Filipine. Începând cu anul 1992 șirul de state cu care Spania a avut sau are relații speciale, explicabile istoric, și ai căror cetățeni pot solicita cetățenia Spaniei, a fost completat cu Andora, Guineea Ecuatorială și Portugalia. În cazul în care cetățenii acestor state solicită acordarea cetățeniei spaniole, este necesară șederea lor în Spania pe durata a 2 ani de zile, pe când pentru solicitanții originari din alte state, cu care Spania nu a avut sau nu are relații speciale, acest termen se ridică la 10 ani.

    Între anii 1958 și 1991 Spania a încheiat asemenea acorduri cu privire la dubla cetățenie cu majoritatea statelor Americii Latine: Chile, Argentina, Columbia, Peru, Paraguay, Nicaragua, Ecuador, Bolivia, Guatemala, Republica Dominicană, Cosa-Rica. Aceste acorduri reconfirmă dreptul cetățenilor fiecărei părți semnatare de a obține și deține cetățenia celeilalte părți.

    Există o excepție pe care Spania o admite tacit, este cea care îi privește pe cetățenii ruși de origine etnică spaniolă. Spania și Rusia sau Spania și statele apărute pe ruinele fostei URSS nu au semnat niciodată acorduri bilaterale cu privire la dubla cetățenie. Cu toate acestea, așa numiții ”copii ai războiului” și membrii familiei lor din Rusia și celelalte state ex-sovietice, obțin din oficiu cetățenia Spaniei în momentul sosirii în patria lor istorică și devin astfel persoane cu dublă cetățenie. Autoritățile spaniole utilizează în această situație termenul de ”dublă cetățenie latentă”, prezumându-se că atât ”copiii războiului” cât și membrii familiei lor au fost și au rămas cetățeni spanioli neîntrerupt, deci nu au fost decăzuți din cetățenia spaniolă niciodată.

    Articolul 20 al Codului Civil al Spaniei prevede că cetățenii străini născuți din ambii părinți sau dintr-un singur părinte de origine spaniolă au posibilitatea obținerii cetățeniei spaniole por opcion. În cazul acestora nu contează dacă părinții lor și-au păstrat sau au pierdut cetățenia spaniolă. Acest drept le este rezervat tuturor străinilor de origine spaniolă, însă, în cazul în care originea lor spaniolă este stabilită după expirarea timpului rezervat prin lege acordării cetățeniei por opcion, sau dacă aceștia nu-și pot confirma pe bază de acte originea spaniolă, punctul b) al articolului 22 al Codului Civil le oferă străinilor din aceste categorii dreptul preferențial de obținere a cetățeniei spaniole în baza reședinței în Spania (por recidencia). În aces caz, străinul de origine spaniolă trebuie să locuiască legal în Spania 1 an și 1 zi.

BRAZILIA
    Brazilia își întemeiază cetățenia, în principal, pe dreptul solului, iar procesul de naturalizare reclamă ca solicitantul să locuiască 4 ani pe teritoriul țării înaintea depunerii cererii de acordare a cetățeniei. Cu toate acestea, termenul de 4 ani poate fi redus substanțial în cazul în care solicitantul ”deține cetățenia unul alt stat lusitanofon”.

ARMENIA
    Potrivit Legii Republicii Armenia despre cetățenie, sunt considerați cetățeni armeni persoanele care nu au adoptat cetățenia altor state și sunt armeni ca origine etnică. Totodată, legea despre cetățenie specifică ”persoanele de origine armeană care se stabilesc în Armenia vor primi cetățenia în procedură simplificată”.

FEDERAȚIA RUSĂ
    Cazul Federației Ruse prezintă un interes deosebit, întrucât acest stat este singurul care își revendică o succesiune de drept îndelungată, multiseculară, și pune în relație directă chestiunea continuității și succesiunii statului cu cea a cetățeniei ruse. Este curios să observăm că Legea federală despre politica de stat a Federației Ruse în raport cu compatrioții de peste hotare din 24 mai 1999 prevede următoarele: ”Federația Rusă este succesoare și continuatoare de drept a Statului Rus, a Republicii Ruse, a Republicii Federative Sovietice Socialiste Ruse (RFSSR) și a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Instituția cetățeniei ruse este corelată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuității) statalității ruse.” Totodată, atunci când definește termenii cu care operează, legea rusă specifică: ”Apartenența la cetățenie reprezintă faptul de a fi fost supus al Statului Rus sau de a fi deținut cetățenia Statului Rus, a Republicii Ruse, a RFSSR, a URSS, a Federației Ruse sau a unui stat străin”.

IRLANDA
    În pofida exigențelor privind obligativitatea termenului de ședere timp de 5 ani în Irlanda pentru a putea obține cetățenia acestei țări, unii solicitanți pot fi exonerați de această obligație, fiind vorba despre persoanele de origine etnică irlandeză, precum și de persoanele care au vreo legătură cu Irlanda ca stat.

TURKMENISTAN
    Legislația turkmenă cu privire la cetățenie prevede dreptul etnicilor turkmeni care s-au născut și locuiesc în alte state decât cele ex-sovietice, de a obține cetățenia Turkmenistanului în procedură simplificată. Acest drept se referă și la persoanele care au fost strămutate forțat, deportate sau prigonite pe motive politice sau religioase.

BIELORUSIA
    Legea bielorusă despre cetățenie operează cu următorii termeni: păstrarea dreptului de obținere a cetățeniei Republicii Bielorusia. Acest drept, cu caracter imprescriptibil, le este rezervat tuturor persoanelor care au locuit pe teritoriul Republicii Bielorusia, dar fie că au fost strămutate forțat sau deportate, fie că au părăsit benevol respectivul teritoriul înainte ca legislația despre cetățenie să intre în vigoare. Totodată, acest drept imprescriptibil le este rezervat urmașilor lor, precum și ”etnicilor bieloruși și copiilor lor”. Acestor categorii de persoane li se acordă cetățenia cu condiția cunoașterii limbii de stat și a respectării Constituției și legislației bieloruse.

REPUBLICA MOLDOVA
    Republica Moldova este singurul stat ex-sovietic care admite expres, prin Constituția modificată în anul 2003, dubla și multipla cetățenie. Un fapt curios este că Republica Moldova este, de asemenea, singura din formula sovietică 3+1 (statele baltice şi RM) care şi-a revendicat cetățenii pe două linii politico-juridice. Pe de o parte, cetăţenia moldoveană descinde din cea română, limitată teritorial şi temporar, prin vizarea foştilor cetăţeni români de până la 28 iunie 1940 din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, precum şi urmaşii acestora, indiferent de cetăţenia deţinută până în 1991 şi cu condiţia stabilirii permanente în Republica Moldova. Pe de altă parte, cetăţenia moldoveană descinde din cea sovietică, întrucât îi vizează pe toţi locuitorii fostei Republici Autonome Socialiste Sovietice de peste Nistru, precum şi pe toţi foştii cetăţeni sovietici domiciliaţi legal către 27 august 1991 pe teritoriul Republicii Moldova, dacă nu şi-au exprimat o dorinţă contrară.

    La fel de curios este că prin legislaţiile în vigoare, aproape toţi cetăţenii Republicii Moldova pot solicita şi obţine cetăţenia a două state: România şi Federaţia Rusă. Diferenţa dintre acestea este că România admite dubla cetăţenie şi nu condiţionează restabilirea cetăţeniei române de renunţarea la cea moldoveană, pe când Federaţia Rusă admite dubla cetăţenie doar cu titlu excepţional, în cazul existenței unor acorduri bilaterale în materie, şi condiţionează obţinerea cetăţeniei sale de renunţarea la cetățenia anterioară.

    De precizat în context că în Republica Moldova „Sînt recunoscute ca persoane originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotare, persoanele şi urmaşii acestora, care provin prin obîrşia, rădăcinile şi strămoşii lor din fosta Basarabie, Bucovina de Nord, ţinutul Herţa şi, în special, din actualul teritoriu al Republicii Moldova şi care, pomenindu-se în virtutea diferitor împrejurări dincolo de hotarele patriei lor istorice, îşi conștientizează originea şi se consideră reprezentanți ai diasporei.” (Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la unele măsuri de susţinere a persoanelor originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotare Nr.1322 din 29.12.2000, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1-4/20 din 11.01.2001).

LITUANIA
    Procedura obținerii cetățeniei lituaniene este reglementată de Legea despre cetățenie din 5 decembrie 1991. Aceasta stabilește o categorie avantajată, îndreptățită să obțină cetățenia în procedură simplificată, specificăm că este vorba despre persoanele care au avut legătură cu Lituania în perioada 1918-1940 și urmașii acestora.

GERMANIA
    Constituția Germaniei, prin articolul 116 Noțiunea de German și de Reintegrare în cetățenie a celor persecutați, consfințește următoarele: „(1) În sensul prezentei Constituţii este German, sub rezerva altor legi, orice persoană care deţine cetăţenie germană sau persoanele aparţinând Poporului German refugiate ori deportate, precum şi urmaşii acestora care s-au aflat în teritoriul Imperiului German către 31 decembrie 1937.

    (2) Foştii cetăţeni germani care şi-au pierdut cetăţenia între 30 ianuarie 1933 şi 08 mai 1945 din raţiuni politice, rasiste sau religioase, precum şi urmaşii acestora îşi redobândesc cetăţenia la cerere. Aceştia nu sunt consideraţi ca decăzuţi din cetăţenie, cu condiţia că şi-au stabilit reşedinţa în Germania după 08 mai 1945 şi nu şi-au exprimat o voinţă contrară.”

    Constituția și legislația Germaniei nu prevăd în mod expres posibilitatea dublei sau multiplei cetățenii. În ultimii ani mai multe zeci de mii de persoane care au obținut cetățenia Germaniei fără a renunța la cetățenia lor anterioară au fost fie obligate să renunțe la cetățenia anterioară, fie să renunțe la cea germană conform deciziilor Ministerului Federal din Interne. Cu toate acestea, nu toți cetățenii Germaniei care dețin și o altă cetățenie sunt obligați să opteze în favoarea doar uneia dintre aceste cetățenii. În prezent, în Germania există peste 2 milioane de persoane care dețin legal dublă cetățenie, printre aceștia fiind și mulți etnici germani (sași și șvabi) originari din România. Este vorba despre așa-numiții ”emigranți întârziați”, Spataussiedler, dar și despre cetățeni de etnie germană originari din vechile state ale UE, cărora li se recunoaște dreptul de a-și păstra cetățenia anterioară după obținerea celei germane, cu condiția că țara din care provin să admită dubla cetățenie.

    Legea Germaniei despre cetățenie, din 22 iulie 1913, cu modificările și completările operate la 23 iulie 1999 și puse în vigoare din 1 ianuarie 2000, stabilește: ”Este german acela care deține cetățenia unuia dintre statele federale și deține nemijlocit cetățenia Imperiului German”. Totodată, articolul 13 al legii spune: ”Foștii germani, care nu s-au stabilit cu traiul în interiorul țării, pot fi primiți, la cererea lor, în cetățenie de către statul federal ai căror cetățeni au fost anterior, dacă aceștia răspund cerințelor indicate la punctele 1 și 2 din alineatul 1 al articolului 8. Sunt asimilați foștilor germani persoanele descendente din aceștia sau copiii înfiați de către aceștia. Cancelarul de stat trebuie încunoștiințat despre adoptarea cetățeniei, iar în cazul în care cancelarul (astăzi – ministrul federal al afacerilor interne) dă aviz negativ, admiterea în cetățenie nu are loc”.

BULGARIA
    Legea cu privire la cetățenia bulgară stabilește, în articolul 7, alineatul 2) , că ”Orice persoană are dreptul de a-și alege cetățenia”. Articolul 8, ca parte a Secțiunii I a capitolului II al acestei legi, secțiune intitulată Obținerea cetățeniei bulgare conform originii, prevede: ”Este cetățean bulgar conform originii oricine are măcar un părinte cetățean bulgar”. Articolul 9 al legii stabilește că ”Este cetățean bulgar conform originii orice persoană care este recunoscută ca cetățean bulgar sau a cărei origine bulgară este stabilită prin decizie judecătorească”. Articolul 15 al legii prevede că ”Persoana care nu este cetățean bulgar poate obține cetățenia bulgară prin naturalizare, cu exceptarea condițiilor prevăzute de articolele 12, alineatele 2,4,5 și 6, dacă răspunde uneia din următoarele cerințe: 1. este de origine bulgară”. Articolul 16 arată că ”Persoana care nu este cetățean bulgar poate obține cetățenia bulgară și fără respectarea condițiilor stabilite de articolul 12 dacă Republica Bulgaria este cointeresată ca această persoană să fie naturalizată sau în cazurile în care persoana are merite deosebite față de Republica Bulgaria pe tărâm social și economic, în domeniul științei, tehnologiilor, culturii și sportului”. Vom remarca și faptul că paragraful 2 al Dispozițiilor finale ale legii prevede următoarele: ”În sensul prezentei legi, ”Persoană de origine bulgară” este persoana care are pe linie ascendentă cel puțin o rudă de naționalitate bulgară”. Aceste prevederi trebuie corelate cu cele ale Legii cu privire la Bulgarii din afara Republicii Bulgaria, din 2000, care, stipulează, în articolul 2, că ”…este bulgar din afara Republicii Bulgaria orice persoană care: 1. are măcar un ascendent de origine bulgară; 2. este purtătoare a conștiinței naționale bulgare; 3. este stabilită pentru o perioadă îndelungată de timp sau permanent pe teritoriul altui stat”, iar în articolul 3, că ”(1) Originea bulgară se demonstrează cu un document eliberat de către: 1. un organ de stat bulgar sau străin; 2. organizații ale bulgarilor din afara Republicii Bulgaria recunoscute de organul de stat bulgar competent să mențină relațiile cu acestea; 3. Biserica Ortodoxă Bulgară. (2) Dovada originii bulgare poate fi făcută şi prin procedură judiciară comună.”

POLONIA
    Noua Lege despre cetățenie, din 2009, le oferă persoanelor de origine poloneză posibilitatea de a li se restitui cetățenia Poloniei pe care au pierdut-o sau la care au renunțat. Adoptarea deciziilor în această privință i-a fost atribuită ministrului Administrației și Afacerilor Interne. Astfel, legea stabilește următoarele modalități de obținere a cetățeniei polone: prin naștere, repatriere, acordare de către președintele țării, recunoaștere, restituire.

SLOVACIA
    Legislația Slovaciei prevede dreptul persoanelor de origine etnică slovacă de peste hotare de a solicita și obține cetățenia slovacă. Totodată, Legea nr. 70/1977 din 14 februarie 1998 Cu privire la slovacii de peste hotare stabilește cine este ”Slovac de peste hotare”: ”§ 2. Slovacul de peste hotare

(1) Este slovac de peste hotare persoana căreia i s-a recunoscut acest statut în conformitate cu prezenta lege.

(2) În conformitate cu prezenta lege, statutul de slovac de peste hotare i se poate recunoaște unei persoane care nu deține cetățenie slovacă, dacă aceasta este de naționalitate slovacă ori de origine etnică slovacă sau este purtătoare a conștiinței cultural-lingvistice slovace.

(3) În accepția prezentei legi, persoana solicitantă să i se recunoască statutul de slovac de peste hotare (în continuare – solicitant) este de origine etnică slovacă dacă aceasta sau oricare dintre strămoșii săi direcți până în a treia generație au fost de naționalitate slovacă.

(4) Solicitanții își vor dovedi naționalitatea slovacă sau originea etnică slovacă prezentând un document doveditor. Principalele documente doveditoare ale solicitantului sunt certificatul de naștere, certificatul de botez, extrasul din registrul metrical, dovada naționalității sau permisul de ședere permanent.

(5) Solicitanții care nu pot prezenta unul dintre documentele indicate în paragraful 4, se vor identifica ei înșiși printr-o mărturie scrisă eliberată de către una dintre organizațiile conaționalilor slovaci din cuprinsul țării sale de reședință sau, în lipsa acesteia, prin mărturia a cel puțin doi slovaci de peste hotare rezidenți în țara de reședință a solicitantului.

(6) În accepția prezentei legi, solicitantul este purtător al conștiinței cultural-lingvistice slovace dacă posedă cel puțin pasiv limba slovacă și cunoștințe de cultură slovacă sau se declară active el însuși drept etnic slovac.

(7) Solicitanții vor face dovada conștiinței lor cultural-lingvistice slovace prin rezultatele activității loc curente, prin mărturiile organizațiilor conaționalilor slovaci care își desfășoară activitatea în cuprinsul țării de reședință a solicitantului sau, în lipsa acesteia, prin mărturia a cel puțin doi slovaci de peste hotare rezidenți în țara de reședință a solicitantului”.

GRECIA
    Cazul Greciei merită o atenție aparte. Legea nr. 2790 despre primirea persoanelor de naționalitate greacă repatriate din fosta Uniune Sovietică prevede următoarele:

”Articolul 1. Persoanele de naționalitate greacă, care locuiesc în statele fostei Uniuni Sovietice, pot primi cetățenia greacă depunând o cerere corespunzătoare la Consulatul Greciei din țara de domiciliu dacă:
o Au împlinit 18 ani și
o Nu pot demonstra cetățenia lor greacă în temeiul Tratatelor de la Ankara și de la Lozana.”

”2. Cetățenia greacă i se acordă persoanei de naționalitate greacă prin decizia Secretarului General de circumscripție, decizie care se publică în Monitorul Guvernului după prezentarea avizului Consulatului respective al Greciei cu privire la originea lor greacă. Chestiunea cu privire la originea greacă este examinată de către o comisie din trei persoane, cuprinzându-l pe Consul și alți doi membri. Prin decizia comună a Ministrului Afacerilor Interne, al administrației de stat și al descentralizării, precum și a Ministrului Afacerilor Externe, se stabilesc membrii fiecărei comisii, detaliile speciale și procedura de perfectare a deciziei comisiei prevăzute în prezentul paragraf. Membrii desemnați în comisiei trebuie să fie în mod obligatoriu cetățeni greci.

3. Originea greacă a persoanei interesate se stabilește în urma unei convorbiri cu aceasta și pe baza următoarelor acte:
o Pașaportul
o Certificatul de naștere
o Certificatul de căsătorie
o Certificatul cu privire la starea familială
o Buletinul de identitate, dacă există
o Orice alte acte care ar confirma originea greacă.

      Actele menționate se prezintă cu confirmare notarială originală și cu traducerea lor oficială.
    1. Cererea, cu actele anexate acesteia și avizul Consulatului Greciei cu privire la originea greacă a solicitantului, se transmit circumscripției locale în vederea eliberării deciziei Secretarului General al circumscripției. (…)

    2. (…) Comisia va avea ca scop prezentarea avizului cu privire la originea greacă a solicitanților cetățeniei grecești, oricine care se confirmă prin actele prevăzute în paragraful 3 al prezentului articol și în urma rezultatelor convorbirii, cu excepția cazurilor în care avizul este prezentat de către comisie conform paragrafului 3 al prezentului articol. (…)

    5. Copiii minori ai persoanelor de naționalitate greacă care au obținut cetățenia Greciei conform procedurii indicate mai sus, devin cetățeni greci din momentul depunerii jurământului de către părinții lor și sunt incluși în listele cetățenilor și în cataloagele municipale ale populației (…).

    6. În solicitarea de acordare a cetățeniei grecești, persoana interesată poate cere de asemenea elenizarea numelui său de familie și a prenumelui, dacă acestea au fost modificate sau schimonosite în țara de proveniență a solicitantului.

    7. În acest caz, în baza acordului Secretarului General al circumscripției cu persoana interesată despre modul în care va suna în limba greacă prenumele și numele său de familie, în conformitate cu decizia Secretarului General se introduc în cataloagele municipale ale populației prenumele și numele de familie elenizate. În baza acelorași temeiuri se vor eleniza prenumele și numele de familie ale copiilor minori ai solicitanților care primesc cetățenia greacă în baza prevederilor paragrafului 6 al prezentului articol.

    8. Persoanele de naționalitate greacă care au sosit în Grecia înaintea intrării în vigoare a prezentei legi pe bază de viză și locuiesc în țară, indiferent de termenul de valabilitate al pașapoartelor lor sau al vizei, pot primi cetățenia greacă conform procedurilor indicate în paragrafele anterioare, depunând o cerere pe numele Secretarului General al circumscripției în ordinea stabilită de paragraful 4 al prezentului articol, excepție făcând avizul Consulatului.”

AUSTRIA, LUXEMBURG, ELVEȚIA
    AUSTRIA, LUXEMBURG, ELVEȚIA, state care nu se definesc ca naționale și nu compar ca state înrudite ale unor minorități etnice (kin-state, kin-minority), nu admit dubla cetățenie și nici nu cuprind în legislația lor prevederi despre posibilitatea acordării cetățeniei lor conaționalilor de peste hotare.
sursa: http://cubreacov.wordpress.com