Categories: generale

Mai multe progrămări pentru depunerea dosarului la cetățenie română

Începând cu data de 1 Octombrie 2017, numărul de locuri disponibile în vederea programării online pentru depunerea dosarelor va fi de 400 / zi. La depunerea dosarelor privind cetăţenia română este obligatorie prezentarea documentelor de identitate şi de stare civilă atât în original, cât şi în copie legalizată (cu traducere în limba română legalizată / supralegalizate / apostilate, dacă este cazul, în funcție de situația specifică articolului de lege în temeiul căruia este formulată cererea), în cazul documentelor emise de autorităţile altor state, sau în copie simplă în cazul documentelor emise de autoritățile române. De asemenea, nu vor fi acceptate acte laminate (plastifiate), întrucât elementele particularizante ale documentelor originale au fost deteriorate în urma laminării.
În situația în care solicitantul nu prezintă originalul fiecărui document care se regăsește în copie în dosarul constituit, cererea privind cetățenia română nu va fi înregistrată de angajatul ANC, petentul fiind îndrumat în vederea reglementării situației și depunerea ulterioară a dosarului.
documentexpert

Recent Posts

Cetățenii români vor putea călători fără viză în China!

Începând cu 30 noiembrie 2024, cetățenii români vor putea călători în Republica Populară Chineză fără…

5 luni ago

Mii de Moldoveni în Așteptare: Statistici Actualizate privind Cetățenia Română 2025

Statistici Actualizate privind Cetățenia Română 2025 Actualizat: 5 martie 2025Deși tot mai mulți cetățeni ai Republicii…

6 luni ago

Senatul României modifică Legea cetățeniei române

Senatul României a adoptat în data de 18 iunie 2024 un proiect de modificare a…

10 luni ago

Redobândirea Cetățeniei Române: Durata Procesului în Cifre

Solicitările de redobândire a cetățeniei române din partea moldovenilor au fost în creștere constantă pe…

10 luni ago

Cum și unde votezi pe 9 iunie la alegerile din România?

Duminică, 9 iunie, cetățenii români sunt invitați să participe la alegerile pentru membrii Parlamentului European…

11 luni ago

Alocație Copii România prin Procură

Alocația pentru copii este suma alocată de către statul român tuturor copiilor ai căror părinți…

1 an ago