Regulament de programare online pentru depunerea dosarelor privind cetățenia română

Incepand cu data de 29.11.2020 ANC a schimbat formularul de programare pentru depunerea dosarului. Ma jos este Regulamentul de programare online pentru depunerea cererilor privind cetățenia română

Având în vedere faptul că în contextul generat de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice naţionale, dar şi internaţionale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, interesul public general reclamă adoptarea unor măsuri care să permită autorităţii publice să intervină eficient şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei,

în considerarea necesităţii instituirii, inclusiv la nivel legislativ, în contextul existenţei unei situaţii de urgenţă de amploare şi intensitate deosebită, a unor mecanisme care să protejeze, în mod adecvat şi cu prioritate, drepturile convenţionale, unionale şi constituţionale la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii şi având în vedere obligaţia instituită de Legea fundamentală în sarcina statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice a cetăţenilor,

Autoritatea Națională pentru Cetățenie adoptă prezentul Regulament privind programarea online pentru depunerea cererilor de cetățenie.

Dispoziții Generale

 ART. 1 (1) Prezentul regulament stabilește modul în care se efectuează programările online, procedura de rezervare pentru depunerea cererilor privind cetățenia română, formulate în temeiul art. 8, 81, 10, 11 și 27 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC) din București și la Birourile Teritoriale.

(2) Măsurile prevăzute în prezentul regulament se dispun cu respectarea principiului egalităţii de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile.

Măsuri privind art. 8, 81, 10 și 27

ART. 2 Accesul petenților, pentru depunerea cererilor formulate în temeiul art. 8, 81, 10 şi 27 din Legea nr. 21/1991, la sediul central al Autorității Naționale pentru Cetățenie din București, se face exclusiv în baza programărilor online pe site-ul ANC http://cetatenie.just.ro, rubrica Programare online, depunere dosar.

ART. 3 (1) La sediul ANC București se vor putea depune maxim 40 de programări online / zi, în fiecare zi de luni și miercuri, în intervalul orar 08.30-15.00.

(2) Numărul de locuri disponibile programării online zilnice se poate modifica temporar (în situația unor concedii de odihnă, medicale, sau alte tipuri de concedii, delegări, detașări), în funcție de numărul angajaților care își desfășoară efectiv activitatea în fiecare birou în parte, dar și în funcție de evoluția epidemiologică la nivel național și internațional în contextul general al pandemiei de COVID-19.

ART. 4 (1) Selectarea datei la care se va depune cererea privind cetățenia română, formulată în temeiul art. 8, 81, 10 și 27  din Legea nr. 21/1991, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, se face direct pe site-ul ANC http://cetatenie.just.ro  rubrica  Programare online, depunere dosar.

(2) O persoană poate efectua o singură programare pe zi, netransmisibilă.

(3) Fiecare programare corespunde unei singure persoane, programarea conținând datele de identificare ale mai multor persoane nu va fi validată.

(4) Programarea efectuată prin selectarea altui articol de lege, în raport cu cel în baza căruia se va depune cererea privind cetăţenia română va fi anulată,fiind necesară o nouă programare.

(5) Programările efectuate prin intermediul poștei, prin e-mail, fax sau telefonic, nu sunt acceptate.

ART. 5 (1) Pentru validarea unei programări, este obligatorie completarea câmpurilor Nume, Email, Telefon, Data programării, Nume și prenume, Adresa, Data nașterii ale formularului de înregistrare, după cum urmează:

  1. a) În câmpul Nume se completează numele persoanei care va depune dosarul privind cetățenia română;
  2. b) În câmpul Email se completează adresa de e-mail validă la care va putea fi primită corespondența;
  3. c) În câmpul Telefon se completează un număr de telefon valid al persoanei care va depune dosarul privind cetățenia română;
  4. d) În câmpul Data se selectează data la care persoana se va prezenta în vederea depunerii dosarului;
  5. e) În câmpul Nume și prenume se completează numele și prenumele persoanei care va depune dosarul privind cetățenia română;
  6. f) În câmpul Adresa se completează adresa de domiciliu completă și corectă a persoanei care va depune dosarul privind cetățenia română;
  7. g) În câmpul Data nașterii se completează data nașterii completă și corectă a persoanei care va depune dosarul privind cetățenia română.

(2) Completarea incorectă a acestor câmpuri, precum și neconcordanțele dintre datele înscrise în formularul de înregistrare și datele de identificare ale persoanei care se prezintă la depunerea dosarului vor duce la anularea programării.

(3) Programarea va fi anulată și în cazul neprezentării la data programată, fiind necesară o nouă înregistrare pe site-ul ANC în acest sens.

ART.6 Solicitările de programare vor fi validate dacă sunt înaintate cu cel puţin 24 de ore înainte de data efectivă a depunerii dosarului. Pentru solicitările de programare expediate cu mai puţin de 24 de ore înainte de data solicitată pentru depunerea dosarului, Biroului înregistrare cereri pentru cetăţenia română va comunica petentului o dată ulterioară la care se va prezenta pentru depunere.

Măsuri privind art. 11

ART. 7 Accesul petenților, pentru depunerea cererilor formulate în temeiul art. 11 din Legea nr. 21/1991, la sediul central al Autorității Naționale pentru Cetățenie din București și la sediile Birourilor Teritoriale din Galați, Iași, și Suceava, se face exclusiv în baza programărilor online pe site-ul ANC http://cetatenie.just.ro, rubrica Programare online, depunere dosar.

ART. 8 (1) La sediul ANC București se vor putea depune maxim 200 de programări online / zi, în fiecare zi de luni și miercuri, în intervalul orar 08.30-15.00;

(2) La Biroul Teritorial Galați – maxim 80 de programări online / zi, în fiecare zi de luni până joi, în intervalul orar 08.30-15.00 și vineri, între orele 08.30-14.00;

(3) La Biroul Teritorial Iași – maxim 120 de programări online / zi, în fiecare zi de luni până joi, în intervalul orar 08.30-15.00 și vineri, între orele 08.30-14.00;

(4) La Biroul Teritorial Suceava – maxim 120 de programări online / zi, în fiecare zi de luni până joi, în intervalul orar 08.30-15.00 și vineri, între orele 08.30-14.00.

(5) Numărul de locuri disponibile programării online zilnice se poate modifica temporar (în situația unor concedii de odihnă, medicale, sau alte tipuri de concedii, delegări, detașări), în funcție de numărul angajaților care își desfășoară efectiv activitatea în fiecare birou în parte, dar și în funcție de evoluția epidemiologică la nivel național și internațional în contextul general al pandemiei de COVID-19.

ART. 9 (1) Selectarea biroului și programarea datei la care se va depune cererea privind cetățenia română, formulată în temeiul art. 11  din Legea nr. 21/1991, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, se face direct pe site-ul ANC http://cetatenie.just.ro  rubrica  Programare online, depunere dosar.

(2) O persoană poate efectua o singură programare pe zi, netransmisibilă, la unul dintre birourile disponibile.

(3) Fiecare programare corespunde unei singure persoane, programarea conținând datele de identificare ale mai multor persoane nu va fi validată.

(4) Programarea efectuată prin selectarea altui articol de lege, în raport cu cel în baza căruia se va depune cererea privind cetăţenia română va fi anulată,fiind necesară o nouă programare.

(5) Programările efectuate prin intermediul poștei, prin e-mail, fax sau telefonic, nu sunt acceptate.

ART. 10 (1) Pentru validarea unei programări, este obligatorie completarea câmpurilor Nume, Email, Telefon, Data programării, Nume și prenume, Adresa, Data nașterii ale formularului de înregistrare, după cum urmează:

  1. a) În câmpul Nume se completează numele persoanei care va depune dosarul privind cetățenia română;
  2. b) În câmpul Email se completează adresa de e-mail validă la care va putea fi primită corespondența;
  3. c) În câmpul Telefon se completează un număr de telefon valid al persoanei care va depune dosarul privind cetățenia română;
  4. d) În câmpul Data se selectează data la care persoana se va prezenta în vederea depunerii dosarului;
  5. e) În câmpul Nume și prenume se completează numele și prenumele persoanei care va depune dosarul privind cetățenia română;
  6. f) În câmpul Adresa se completează adresa de domiciliu completă și corectă a persoanei care va depune dosarul privind cetățenia română;
  7. g) În câmpul Data nașterii se completează data nașterii completă și corectă a persoanei care va depune dosarul privind cetățenia română.

(2) Completarea incorectă a acestor câmpuri, precum și neconcordanțele dintre datele înscrise în formularul de înregistrare și datele de identificare ale persoanei care se prezintă la depunerea dosarului vor duce la anularea programării.

(3) Programarea va fi anulată și în cazul neprezentării la data programată, fiind necesară o nouă înregistrare pe site-ul ANC în acest sens.

ART.11 Solicitările de programare vor fi validate dacă sunt înaintate cu cel puţin 24 de ore înainte de data efectivă a depunerii dosarului. Pentru solicitările de programare expediate cu mai puţin de 24 de ore înainte de data solicitată pentru depunerea dosarului, Biroului înregistrare cereri pentru cetăţenia română va comunica petentului o dată ulterioară la care se va prezenta pentru depunere.

Dispoziții Finale

ART. 12 Listele persoanelor programate în fiecare zi și la fiecare birou, vor fi afișate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Cetățenie cu cel puțin 5 zile înainte de data programării la rubrica Programare online, depunere dosar– Liste persoane programate online.

ART. 13 Prin utilizarea procedurii de programare online persoana este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile    Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.

ART. 14 Nu sunt valabile programările online pentru zilele nelucrătoare, stabilite sau anunțate ulterior, prin acte normative sau dispoziții interne, zile în care nu se desfășoară activitate de lucru cu publicul.

ART. 15 (1) Implementarea programării online nu exclude funcționarea în paralel a sistemului de ordonare pe bază de bonuri de ordine.

(2) Vor fi repartizate persoanelor bonuri de ordine, conform listelor conținând programările online, în vederea ordonării în sălile de așteptare până la intrarea în biroul de înregistrare a cererilor prin apelarea numărului următor de către angajații ANC.

ATENȚIE

Programările online efectuate sunt valabile doar pentru articolul de lege selectat.

Programările online efectuate pentru art. 8, 8 ind. 1, 10, și 27 nu pot fi folosite pentru depunerea cererilor în baza art. 11.

Programările online efectuate pentru art. 11 nu pot fi folosite pentru depunerea cererilor în baza art. 8, 8 ind. 1, 10, și 27.

IMPORTANT! În cazul în care un solicitant face o programare pe un articol de lege (exemplu art. 8) iar la depunerea actelor rezultă că cererea este în conformitate cu un alt articol de lege decât cel pentru care s-a făcut programarea (exemplu art. 11), programarea va fi anulată iar depunerea cererii va fi respinsă urmând a se reprograma la o dată ulterioară, în conformitate cu articolul corect de lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *