Categories: generale

Vă Urăm un Paște Fericit!

Sfintele Sărbători de Paști simbolizează Speranță și Renaștere. Fie ca Învierea Domnului să vă Lumineze Sufletele!

Timp de 15 ANI, echipa DocumentExpert vă ajută să obțineți dreptul la libera circulația în afara țării. Iar acum, de Paști, vă dorește liniște sufletească alături de cei dragi – ACASĂ în Sânul Familiei!

Paștele este cea mai veche și importantă sărbătoare religioasă. După tradiție, în sâmbăta din ajun, se aduce ”Focul Haric” de la Ierusalim. Mii de creștini, plini de recunoștință, merg la biserică ca să asculte Slujba de Înviere.

În perioada Sărbătorilor Pascale, moldovenii de pretutindeni revin la baștină— acolo unde pentru prima dată au spus «Hristos a Înviat» și au copt cozonaci alături de bunici!

Însă, odată cu trecerea frontierei, majoritatea cad în plasa grijilor cotidiene. Cum ar fi, de exemplu, depunerea Dosarului pentru Cetățenie Română sau Restabilirea Pașaportului/Buletinului expirat!

Din fericire această problemă poate fi rezolvată!

În caz că ai nevoie de  ajutor – îți suntem mereu la dispoziție! Pentru ca TU să te poți bucura din plin de atmosfera sărbătorilor pascale, alături de cei dragi!

Principalul motiv al emigrării,  rămâne în continuare cel de a îmbunătăţi condiţiile de trai ale familiei! Toate schimbările și deciziile importante au la bază iubirea și grija față de persoanele apropiate!

Statistic vorbind, cei din diasporă doresc să-și viziteze mai des părinții. Însă, din cauza programului încărcat sau a distanței lungi, o fac doar de sărbători.
Iar persoanele care nu dețin Pașaport Românesc și muncesc ilegal sau depășesc termenul limită de ședere în spațiul Schengen sunt privați de asemenea evenimente.

Indiferent de țară sau circumstanțe, Paștele este un moment de reuniune, întregire și binecuvântare a familiei! 
Sărbători Fericite și Luminate vă dorim!

Caus Diana

View Comments

        • Bună ziua,
          Au fost distruse câteva dosare depuse pentru transcrierea actelor de stare civilă, dosarele de redobândire nu au avut de suferit.
          Dvs. unde ați depus dosarul ?
          Verificați aici la ce etapă se află- https://documentexpert.md/

Recent Posts

Alocație Copii România prin Procură

Alocația pentru copii este suma alocată de către statul român tuturor copiilor ai căror părinți…

4 săptămâni ago

Limba română obligatorie pentru cetățenie română?

Ministerul Justiției al României a inițiat în februarie 2024 un proiect de modificare a Legii cetățeniei…

o lună ago

ChatBot DocumentExpert – instrument gratuit de urmărire a stării dosarelor de Cetățenie Română

Compania DocumentExpert vine cu un instrument inovator care permite urmărirea în timp real a dosarelor…

o lună ago

Certificatul de naștere pe suport hârtie înlocuit cu unul electronic

Republica Moldova continuă procesul de digitalizare, debirocratizare și îmbunătățire a eficienței administrative. O nouă măsură…

o lună ago

Buletinele de identitate înlocuite de cărțile de identitate. Proiect votat în Parlament

Republica Moldova a anunțat recent o serie de modificări semnificative în ceea ce privește sistemul…

o lună ago

Anularea Buletinelor Românești, încălcare a drepturilor moldovenilor cu dublă cetățenie?

Care buletine se anulează? De aproximativ 2 ani, moldovenii care au dublă cetățenie și dețin…

2 luni ago