Cetățenia uneia dintre țările UE ne oferă multe drepturi în cadrul celor 27 de state membre. Angajarea oficială și deschiderea afacerilor, participarea la programe sociale, inclusiv primirea indemnizațiilor pentru copii, perfectarea asigurării medicale, etc. Iată de ce mulți dintre cetățenii RM ar dori să devină spre exemplu cetățeni români.
Însă, în ultima perioadă, citim tot mai multe știri legate de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și presupunem că mai putem aștepta ceva timp până devenim și noi membri deplini a acestei comunități. Cât este de real acest lucru?
Chestionarul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană ar urma să fie examinat într-o manieră simplificată, în contextul războiului din Ucraina. Unii experți consideră însă că procedurile de oferire a statutului de membru al UE ar putea dura între cinci şi 10 ani, așa cum acesta este un proces complex.
Directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza, susține că percepția și procesele de luare a deciziilor, inclusiv la nivelul Uniunii Europene, au fost puternic influențate de război. Astfel, potrivit lui, procedura de examinare a chestionarul de aderare, care poate conține până la patru mii de întrebări, va fi diferită atât în cazul Ucrainei, cât şi cazul Moldovei şi al Georgiei.
Iar directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice, Victor Juc, admite că unele țări europene ar putea manifesta reticență față de perspectiva de aderare a țării noastre. “Eu nu m-aș hazarda cât timp vor dura negocierile pentru că este o necunoscută poziția Ucrainei, cum va fi tratată şi dacă Republica Moldova va fi tratată la pachet.”
Negocierea tratatului de aderare este ultima etapă în acest proces, care este finalizat prin parafarea documentului. Urmează ratificarea de către toate țările-membre UE, cât şi în statul care urmează a fi primit în comunitatea europeană.
Moldova a transmis Comisiei Europene prima parte a chestionarului de aderare, care include răspunsuri la 369 de întrebări, în 22 aprilie. Atunci, Maia Sandu şi-a exprimat încrederea că țara noastră va ajunge în familia Uniunii Europene.
A doua parte a chestionarului urmează să fie completată până la mijlocul lunii mai.
Ca să concluzionăm: nu se cunoaște exact cât va dura procesul de aderare Republicii Moldova la Uniunea Europeană, poate ajunge și până la 10 ani. La fel, cunoaștem doar riscurile la adresa securității țării noastre și nu ce va urma. De aceea, dacă intenționați să depuneți dosarul pentru cetățenie română, să perfectați pașaportul român sau actele copiilor, acum e momentul potrivit. Astfel, în primul rând, ne vom simți mai protejați.