Buletinul românesc este un act de identitate național care confirmă cetățenia română și oferă posibilitatea de a călători liber în statele Uniunii Europene fără a fi necesar pașaportul, reprezentând totodată documentul de bază pentru exercitarea drepturilor tale în România.

Care sunt avantajele unui buletin românesc?

Cu un buletin românesc poți:

  • Perfecta un permis de conducere european;
  • Beneficia de alocații pentru copii;
  • Înregistra automobilul în România;
  • Obține împrumuturi bancare;
  • Deschide un cont bancar;
  • Aplica la universitățile din UE;
  • Obține un job oficial în UE;
  • Modifica numele de familie;
  • Înregistra propria companie;
  • Solicita împrumuturi pentru dezvoltarea afacerilor, din fonduri europene.

Care sunt actele necesare pentru obținerea Buletinului Românesc?

  • Buletinul țării de origine;
  • Certificatul de Cetățenie Română;
  • Pașaportul Străin;
  • Certificatul de Naștere Românesc;
  • Taxa de Stat;
  • Declarație de Stabilire a Domiciliului;
  • Certificatul Român de Căsătorie sau Mențiunea de Divorț (dacă este cazul).

Care este termenul de valabilitate a buletinului românesc?

  • 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani;
  • 7 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani;
  • 10 ani – după împlinirea vârstei de 25 de ani;
  • Nelimitat – după vârsta de 55 de ani.

Obține Buletinul Românesc cu DocumentExpert

  • Te asiguri că deții un dosar complet și fără erori
  • Te programezi rapid și sigur pentru depunerea actelor
  • Achiți din timp taxele de stat
  • Faci o singură deplasare în România
  • Beneficiezi de transport tur-retur de la 600 MDL
  • Livrare pașaport românesc la domiciliu

DocumentExpert te ajută să-ți perfectezi buletinul românesc în cel mai scurt timp și să redobândești Cetățenia Română în siguranță.

Telefon: 022999273 sau +37360146695

2 comentarii la „Totul Despre Buletinul Românesc

    1. Bună ziua! Din păcate la moment nu se perfectează buletine românești cetățenilor Republici Moldova care nu locuiesc în România. Pentru ce anume aveți nevoie de buletin, poate se potrivește și pașaportul românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *