Amenzi Dure: Transcrierea Actele de Stare Civilă în România

Știai că fără Transcrierea Certificatului de Naștere în România este imposibil să-ți perfectezi Pașaportul sau Buletinul Românesc?
Află că după ce ai depus Jurământul și ai obținut dovada de redobândire a cetățeniei, ești obligat prin lege să-ți înregistrezi Certificatului de Naștere în Registrul de Stare Civilă din România.

Mai simplu spus, trebuie să-ți transferi datele de stare civilă din Certificatul de Naștere Moldovenesc în Certificatul de Naștere Românesc!

Ce acte de stare civilă se supun Transcrierii?

Transcrierea este valabilă doar în cazul Actelor de Stare Civilă, cum ar fi: Certificatul de Naștere, Certificatul de Căsătorie, Certificatul de Divorț, Certificatul de Deces, orice avize de schimbarea a actelor de stare civilă (nume, prenume etc…)

Ce presupune Legea?

Conform Legii 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în 2012 trebuie să-ți transcrii actele de stare civilă în termen de 6 luni de la data depunerii jurământului de credință față de România.

Sau, spre exemplu, dacă te căsătorești în străinătate, instituțiile din România nu-ți pot recunoaște căsătoria, dacă nu transcrii Certificatul de Căsătorie străin în registrele românești de Stare Civilă. Precum și dacă îți schimbi numele/prenumele sau divorțezi.

Extras din Lege:

Cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă se depune, personal, de către titulari sau reprezentanții legali ai acestora, în termen de 6 luni de la data depunerii jurământului de credință față de România. Pentru minori cererea de transcriere poate fi depusă, de către unul dintre părinți sau, după caz, de reprezentantul lor legal, iar cei care au împlinit vârsta de 14 ani pot solicita și personal.”

Ce riști dacă încalci Legea?

Să fii taxat cu o amendă cuprinsă între 100 – 500 RON.

Legea a fost aplicată pe larg încă din anul 2020 în perioada pandemiei. Între timp amenda a devenit mai drastică, fiind majorată de la 200 RON la 500 RON.

În ce constă Procesul de Transcriere?

Trebuie să prezinți actul străin autorităților române, în baza căruia îți este eliberat un înscris, care dovedește înregistrarea sa oficială în registrele de stare civilă.

Cererea poate fi solicitată doar personal?

Cererea trebuie solicitată personal, însă în majoritatea cazurilor poate fi depusă și în baza unei procuri speciale, autentificată de un notar public, de o misiune diplomatică/oficiu consular al României din străinătate sau de un notar public străin.

Unde poți depune cererea?

Cererea poate fi depusă în cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor pe raza căruia solicitantul are domiciliul sau a avut ultimul domiciliu în România. 
 Iar dacă n-are domiciliu în România, cererea poate fi depusă la Primăria Sectorului 1 București sau la orice primărie reședință de județ. 

Dosarul de Transcriere trebuie să conțină:

  • Certificatul sau extrasul de stare civilă eliberat de autorităţile străine şi traducere în limba română. Documentul eliberat de autorităţile străine trebuie supralegalizat/ apostilat sau, în funcţie de statul emitent, poate fi scutit de orice formă de legalizare. 
  • Actele de identitate/paşapoartele părinţilor;
  • Certificatul de dobândire a cetăţeniei române, dacă este cazul;
  • Certificatul de căsătorie românesc al părinţilor sau, după caz, certificatele de naștere ale părinților (dacă părinții nu sunt căsătoriți);
  • Declaraţie din partea părintelui care solicită transcrierea certificatului de naştere cu privire la domiciliul copilului, în cazul în care părinţii au domicilii diferite (se completează la ghişeu);
  • Declaraţie din partea titularului actului ori a reprezentantului legal în care să se menţioneze că nu mai există un alt act transcris sau reconstituit (se completează la ghişeu) ne informează autoritățile române pe site-ul oficial  econsulat.ro.

În cât timp este soluționată Cererea?

În termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de transcriere.

Reține! Nu poți perfecta Pașaportul sau Buletinul Românesc fără depunerea dosarului de transcriere în România  în termen de până la 6 luni.  În caz contrar riști sancțiuni dure!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *