Month: June 2019

Programari online pentru servicii consulare la Consulatul General Balti

La Consulatul General Balti se fac programări online pentru toate serviciile consulare la adresa www.econsulat.ro

Acest sistem informatic modern va permite cetăţenilor români să acceseze informaţii consulare de calitate într-un mod eficient şi transparent, beneficiind de un confort crescut datorită posibilităţii de a interacţiona online cu personalul Ministerului Afacerilor Externe, de a trimite solicitări prin mijloace electronice fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze in mod repetat la ghişeu, eliminându-se astfel barierele birocratice şi cele geografice.

Drept urmare, se va informatiza preluarea şi soluţionarea tuturor cererilor de servicii consulare (altele decât vizele şi documentele de călătorie – paşapoarte şi titlurile de călătorie).

Totodată, Sistemul Informatic pentru Managementul Integrat al Serviciilor pentru Cetăţeni va avea şi o componentă de programare pentru solicitanţii de servicii consulare.

Pentru cetăţenii români, proiectul vizează simplificarea procedurilor de soluţionare a serviciilor consulare prestate de Ministerul Afacerilor Externe, ceea ce va duce la creşterea încrederii cetăţeanului în reţeaua consulară a României.

Obiectivele principale urmărite prin acest proiect sunt:

  • Posibilitatea accesării, mult mai facile, a serviciilor consulare de către cetăţenii români;
  • Uniformizarea serviciilor consulare prestate la nivelul întregii reţele consulare a României;
  • Coordonarea unitară a serviciilor consulare. Astfel, prin intermediul Centrului de monitorizare înfiinţat la nivelul Departamentului Consular se vor putea urmări şi analiza, în timp real, toate serviciile consulare efectuate de către orice misiune diplomatică/oficiu consular;
  • Modernizarea de substanţă a activităţii consulare desfăşurate în cadrul misiunilor diplomatice/oficiilor consulare prin eliminarea birocraţiei şi a procedurilor greoaie, cât şi prin introducerea instrumentelor informatice specifice secolului XXI în activitatea zilnică a lucrătorilor consulari

Serviciul este funcţional în prezent pentru românii care au reşedinţa/domiciliul în circumscripţiile consulare ale misiunilor diplomatice/consulare din Atena, Cahul, New York, Varşovia, Bilbao, Budapesta, Podgoriţa, Praga, Sarajevo, Tirana, Luxemburg, Bonn, Vancouver, Astana, Cernăuţi, Doha, Moscova, Ciudad Real, Nicosia, Zaragoza, Bologna, Trieste, Lisabona, Paris, Odessa, Bălţi, Beirut, Castellon, Salonic, Sofia.

OFICIAL // Câți cetățeni care locuiesc în R. Moldova au și cetățenia României: Sute de mii de persoane

Datele Ministerului Afacerilor Interne de la București arată că, în prezent, sute de mii de cetățeni ai României au domiciliul stabil în R. Moldova.Potrivit autorităților României, pe moment în R. Moldova locuiesc cu domiciliu stabil 251 886 de cetățeni cu pașaport românesc. Această cifră nu ia în calcul și basarabenii care și-au redobândit cetățenia României și au indicat domiciliu în dreapta Prutului.Anterior, Autoritatea Națională pentru Cetățenie a anunțat că, din anul 2002 și până la 30 martie 2018, în total 521 025 de cetățeni din Republica Moldova au redobândit cetățenia statului român.Cifrele au fost prezentate astăzi, în Camera Deputaților din Parlamentul României, de către deputatul Partidului Mișcarea Populară, Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, care s-a referit la prioritățile pentru 2019 privind sprijinul românilor de pretutindeni.

Printre prioritățile sugerate de Codreanu au fost enumerate mai multe acțiuni care se referă la românii din R. Moldova, cum ar fi modificarea cadrului legislativ în vigoare în materie electorală, astfel încât, după alegerile parlamentare următoare, cetățenii români din Republica Moldova și diaspora să fie reprezentați proporțional în Camera Deputaților și Senatul României, conform normelor de reprezentare aplicabile în cazul cetățenilor din țară.„Avem nevoie de mai mulți parlamentari din afara granițelor în Camera Deputaților și Senatul României.

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, numărul cetățenilor români cu domiciliul stabil în alte state este de 782 641 de persoane dintre care 251 886 în Republica Moldova. (…) Merită să ne concentrăm efortul privind înființarea la Chișinău a unui Fond de Investiții, după modelul fondurilor de investiții ale altor state. S-a vorbit o vreme despre Fundația Moldova. Interesul strategic al României de stabilizare economică a spațiului de la răsărit de Prut ne dictează să acționăm pe această direcție, într-un efort de solidaritate națională”, a declarat Constantin Codreanu.

Deputatul a mai cerut dublarea numărului membrilor Comisiei Naționale pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie pentru deblocarea procesului de redobândire a cetățeniei române de către cei născuți cetățeni români și urmașii acestora: „Creșterea acestuia de la 21 la 41 ar însemna un câștig imens pentru statul român”. Totodată, Codreanu a propus creșterea substanțială a fondurilor bugetare alocate Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) cel puțin la nivelul fondurilor alocate Departamentului Relații Interetnice destinate organizațiilor celor 19 minorități naționale din România.„Așa cum am mai spus de la această înaltă tribună, necesarul în domeniu este estimat la peste 200 de milioane de lei. Pentru motive de realism însă, cât suntem în dezbatere pe marginea proiectului Legii Bugetului de stat pe anul 2019, formulez cererea ca anul viitor MRP să-i fie alocate cel puțin 100 de milioane de lei, cu posibilitatea dublării acestor fonduri în 2020”, a declarat Constantin Codreanu.