Legislația din România prevede că alocația de stat pentru copii se acordă fiecărui copil, de la zero la 18 ani, cetățean român sau străin rezident pe teritoriul României. Alocația pentru copii s-a majorat de la 84 la 150 de lei pentru copiii de la doi la 18 ani, iar pentru copiii cu vârste între zero și doi ani – de la 200 la 300 de lei. Majorarea alocației de stat pentru copii este valabilă din 1 aprilie 2019.
Copiii născuți în Republica Moldova, dar care dețin cetățenia României, pot beneficia de alocație lunară de la statul român. Copiii de până la doi ani primesc 300 de lei românești pe lună, echivalentul a peste 1200 de lei moldovenești, iar cei de până la 18 ani inclusiv – 150 de lei românești pe lună, echivalentul a circa 600 de lei moldovenești.
De ce acte ai nevoie pentru acordarea alocației românești
Legea română prevede că alocația de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, cetățeni români rezidenți, dar și tinerilor care au 18 ani, până la finalizarea studiilor. Actele pentru acordarea alocației pentru copil în 2019 se depun la primăria localității sau sectorului de care aparțin părinții sau reprezentanții legali ai copiilor.
Potrivit Direcției de asistență socială din orașul Iași, părinții copiilor născuţi în Republica Moldova trebuie să prezinte certificatul de naştere al copilului; buletinul de identitate al părinților și certificatul de căsătorie. Actele se prezintă în original și copie. Totodată, la dosar se atașează extrasul după contul bancar pe numele solicitantului; adeverinţă de la Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova și acordul celuilalt soț (declaraţie scrisă de mână), după modelul de aici. Dosarele se depun personal sau pe bază de procură, conform informației publicate de Direcția de asistență socială Iași.
Menționăm că alocație de stat pentru copiii de până la 18 ani nu există în Republica Moldova. Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de o indemnizație unică la nașterea copilului, care de la 1 iulie 2019 constituie 7.911 de lei, indiferent dacă părinții sunt asigurați sau neasigurați scoial. Doar părinții asigurați primesc și o indemnizația de maternitate care se calculează în baza asigurărilor sociale de stat acumulate de beneficiar în ultimele 12 luni premergătoare lunii nașterii copilului, potrivit Legii cu privire la indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.
Tot în Republica Moldova se oferă indemnizație de creștere a copilului de până la trei ani: Pentru persoanele neasigurate, care nu au plătit contribuții în bugetul asigurărilor sociale de stat, această indemnizație este fixă și constituie 640 de lei lunar. Însă pentru persoanele asigurate se calculează după veniturile pe care le-au declarat părinții.
sursa:www.agora.md
2 comentarii la „Cum se obține și care-i mărimea alocației pentru copiii cu cetățenie română”
Salut vreau sa fiu programata pentru pasaport la balti
Bună ziua.
Vă rog să ne contactați la numărul 060146695 (Viber/Whatsapp)
Pentru a vă explica procedura și să vă oferim o soluție optimă pentru Dvs.