Începând cu data de 18.05.2020, programul de lucru cu publicul al Biroului înregistrare cereri privind cetățenia română (sediul ANC din București) se va desfășura în zilele de luni, miercuri şi vineri, în intervalul orar 08:30-12:30, urmând a fi alocate un număr de 70 de persoane programate pe zi în zilele de luni şi miercuri (50 de persoane programate în vederea depunerii cererilor în temeiul art. 11 din Legea nr. 21/1991 şi 20 în temeiul celorlalte articole), respectiv 50 de persoane programate şi asistate de avocaţi în zilele de vineri, prin relocarea programărilor efectuate începând cu data de 11.03.2020 (pentru zilele de vineri relocarea va ține cont și de solicitările de reprogramare deja efectuate de avocați);
Începând cu data de 18.05.2020 va fi reluat programul de lucru cu publicul al Birourilor Teritoriale Galaţi şi Iaşi, urmând a fi în fiecare zi de luni până vineri (luni-joi interval orar 08.30-15.00, vineri 08.30-13.00), fiind alocate, în primă etapă, un număr de 50 de persoane programate pe zi prin relocarea programărilor efectuate începând cu data de 11.03.2020;
Listele persoanelor ale căror programări au fost relocate vor fi afișate treptat pe site-ul instituției (rubrica Liste persoane programate online, conform articolelor în baza cărora a fost făcută programarea);
sursa: www.cetatenie.just.ro