Tag: pasaport roman

Programare online pentru obtinerea pasaportului Romanesc.

     Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din Romania pune la dispoziţia cetăţenilor posibilitatea efectuării de programări online în vederea depunerii actelor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi paşapoartelor simple temporare.    Cei care doresc să efectueze o programare online trebuie să acceseze pagina web: www.epasapoarte.ro, fiind necesară introducerea următoarele date: nume, prenume, e-mail, tipul paşaportului sau a serviciului solicitat, număr rezervări (număr persoane) şi opţional anumite detalii. După introducerea datelor, pe adresa de e-mail specificată se va primi un mesaj de confirmare.
* Dacă în decurs de 10 minute nu se face confirmarea, rezervarea va fi ştearsă.
** În cazul în care se face confirmarea se va primi pe e-mail un al doilea mesaj care va conţine pe lăngă data şi ora programării, numărul bonului de ordine şi codul unic, ambele fiind necesare a fi prezentate la ghişeul de preluare a actelor.

Liste persoane programate online pentru depunere dosar

Lista persoanelor programate în fiecare zi de lucru cu publicul va fi afișată pe pagina de internet a Autorității cu cel puțin 3 zile înainte de data programării. De asemenea, lista va fi afișată și la sediul ANC. 

Lista persoanelor programate pentru depunerea dosarului de redobandire a cetateniei romane gasiti pehttp://cetatenie.just.ro/index.p….-online

Cererea pentru un nou paşaport sau buletin va putea fi depusă online – proiect

   Românii vor putea în curând să rezolve de acasă, de la birou sau chiar din parc problema reînnoirii actelor de orice fel – buletin, pașaport sau permis de conducere. Ministerul de Interne va primi fonduri europene pentru a pune pe picioare un sistem informatic care să permită depunerea online a cererilor și a actelor necesare pentru eliberarea noilor documente. Valoarea investiției, din care 80 la sută este acoperită din bugetul Uniunii Europene, se ridică la 90 de milioane de lei.

    Platforma va permite și achitarea de la distanță a taxelor și va reduce, pe termen lung, costurile structurilor Ministerului de Interne.

    Carmen Dan, ministrul de Interne: „Finalitatea acestui proiect va conduce la o simplificare a accesului la serviciile electronice oferite de către MAI şi completează demersurile în sensul debirocratizării activităţii noastre, demersuri care au fost începute anul trecut prin lansarea sistemului informatic integrat de emitere a actelor de stare civilă, proiect care se află deja în implementare.

    Urmărim prin acest proiect să reducem timpii de soluţionare a cererilor cetăţenilor şi să îmbunătăţim comunicarea dintre MAI şi cetăţeni, acestea fiind aspecte pe care le considerăm absolut necesare pentru evoluţia instituţiilor noastre şi pentru modernizarea statului român”.

Se schimbă iar paşapoartele românești. De la culoare, la conţinut

Autorităţile vor să schimbe culoarea paşaportului simplu electronic, valabil 10 ani, din roşu-vişiniu, în roşu- închis pentru a-l face mai vizibil.Nu este singura modificare pe care o cere Ministerul de Interne. Noul paşaport va avea stema ţării gravată 3D şi va fi completată cu o coroană. Pe a doua copertă a noului paşaport vor apărea menţiuni noi.
În plus, ministerul de Interne vrea schimbări la conţinutul tuturor celor trei tipuri de documente.
Paşaportul electronic diplomatic, cel de serviciu şi cel simplu vor avea rubrici identice, însă culori diferite.
Conform trendului european, cel diplomatic este negru, iar cel de serviciu are culoarea albastră.
sursa: digi24.ro

Reglementări simplificate și termene reduse pentru obținerea pașaportului

Guvernul a aprobat pe 10 octombrie 2018, un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006, prin care sunt introduse o serie de modificări legislative care asigură simplificarea procedurilor și reducerea termenelor pentru obținerea pașaportului. 

Proiectul de Hotărâre a Guvernului aprobat asigură punerea în aplicare a modificărilor aduse în acest an Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. De asemenea, clarifică printr-o reglementare neechivocă unele aspecte întâlnite de-a lungul timpului în activitatea practică.

Astfel, termenul de eliberare a paşapoartelor simple electronice în ceea ce privește cererile depuse în străinătate, termenul actual de 90 de zile se reduce în funcție de țara unde se află solicitantul: 45 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în statele membre ale Uniunii Europene, respectiv 60 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse în statele terțe în raport cu UE. 

De asemenea, printre modificările aprobate se află simplificarea condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare în cazul minorilor care urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea le este pusă în pericol, prin stabilirea necesităţii unei traduceri “autorizate”, şi nu “legalizate”, aşa cum este reglementat în prezent, a documentelor emise de instituţia străină care urmează să efectueze tratamentul medical.

Se stabilește că procura specială şi declaraţia privind acordul de eliberare a paşaportului minorului se restituie, solicitantului, după scanare, atunci când aceste înscrisuri cuprind împuternicirea, respectiv acordul pentru îndeplinirea altor operaţiuni sau acte, altele decât cele privind eliberarea paşaportului. 

Totodată, se elimină necesitatea prezentării strict a originalului certificatului de naştere al minorului sub 14 ani la ridicarea paşaportului simplu electronic/temporar, fiind acceptată şi copia acestuia.

O altă modificare vizează eliminarea sintagmei „în original” în cazul hotărârilor judecătoreşti care trebuie prezentate de către solicitanţii paşapoartelor, având în vedere faptul că hotărârile judecătoreşti se comunică părţilor în copie de către instanţă. Noua formulare asigură claritatea textului şi a intenţiei normative ce vizează necesitatea prezentării hotărârii judecătoreşti certificate de instanţa judecătorească (prin aplicarea ştampilei, în original).

Prin Legea nr. 133/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate care a intrat în vigoare în luna iulie a.c., cadrul normativ a fost completat în sensul adaptării acestuia la realităţile legislative naţionale şi europene actuale, la practica diversificată existentă în materie, precum şi, implicit, la nevoile cetăţenilor români. Principalele noutăți sunt extinderea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani și reglementarea situațiilor în care poate fi eliberat pașaportul simplu temporar.

sursa: http://www.comunicare.mai.gov.ro